Draga Moş Crăciun,
Te rog să mă ierţi că nu ţi-am mai scris de atît de multă vreme, poate de pe vremea copilăriei cu miros de brad nins şi de sărbătoare. Iţi scriu insă acum, când văd că lumea e pe zi ce trece tot mai rea şi mai bolnăvicioasă. Datorită acestui fapt, te rog să aduci câte un sac de bunătate oamenilor răi şi câte un sac de sănătate fiecărui om bolnav.
Pentru mine nu ştiu ce să-ţi cer. Dragoste ţi-am cerut cândva, şi mi-ai adus. Mă tem că am să ţi-o cer din nou. Ţi-aş cere sufletul geamăn mie, sufletul pereche. Dar cine ştie daca ochii dumitale bătrâni şi obosiţi de lumină crudă a zăpezilor cu care te lupţi an de an ca să ne aduci tuturor bucurie nu se vor inşela din cauza furtunilor de ceata argintie? Eu vreau să îţi pot scrie şi peste câţiva ani…
Ţi-aş cere linişte şi pace sufletească, dar ştiu că sunt atâţia oameni zbuciumaţi şi atâţia copii bătrâni inainte de vreme care au nevoie de asta, încât nu îndrăznesc să le vreau pentru mine. De aceea, dacă nu m-ai uitat şi dacă crezi că încă mai merit un cadou, fă doar ca lacrima să-mi fie iarăşi limpede, iar ochii, ochii mei te rog mai fă-i măcar o dată să strălucească aşa cum străluceau când ne-am întâlnit prima oara
